Urmăriţi fluxul: Soluţia perfectă pentru coloranţi de urmărire
Uranine AP de la Merck – colorant fluorescent pentru determinarea comportamentului apei.
De la prima folosire a coloranţilor de urmărire, în 1877, când Uranine a fost utilizat pentru a urmări apa care dispare în dolinele din cursul superior al Dunării şi reapare la 12 Km, în izvorul Aach, acest colorant fluorescent puternic a rămas printre cei mai buni şi utilizaţi coloranţi pentru determinarea curgerii apei. Indiferent dacă este vorba despre infiltraţii de apă, puţuri arteziene, acoperişuri plate neetanşe, subsoluri umede sau chimicale în piscine, este deseori foarte important să determini sursa, destinaţia şi comportamentul de circulaţie al apei. De-a lungul timpului, Uranine AP de la Merck şi-a dovedit calităţile în aceste aplicaţii.

- Uranine AP- colorant fluorescent pentru determinarea comportamentului apei.
Uranine AP de la Merck – avantajele dumneavoastră
- Economie în utilizare
- Cel mai ridicat confort
- Inofensiv biologic
Abilităţile excelente de trasabilitate dovedite de Uranine sunt datorate mai multor proprietăţi: Uranine AP de la Merck este uşor solubilă şi stabilă în apă, toxicitatea este foarte scăzută şi poate fi uşor detectată chiar şi în concentraţii mici datorită fluorescenţei – pe scurt, Uranine AP este soluţia perfectă pentru necesităţile dumneavoastră de trasabilitate pentru apă.
Economisiţi costurile: Uranine AP aduce economii în utilizare
Uranine AP manifestă o putere de colorare extraordinară în soluţii apoase. De exemplu, o cantitate de aproximativ 1 g este suficientă pentru a colora 100 m³ de apă (1:100 milioane). Dacă adăugaţi 10 g de Uranine AP la 100 m³ de apă (1:10 milioane), va fi posibilă detectarea vizuală corectă chiar şi în condiţii nefavorabile. Această posibilitate de a fi uşor detectată alături de preţurile noastre competitive asigură o utilizare economică.
Cel mai ridicat confort
Uranine AP este uşor de manipulat, sporind astfel confortul clientului în a-l utiliza. Pulberea brun-roşcată este foarte solubilă în apă şi poate fi utilizată cu încredere şi la concentraţii scăzute. Trebuie doar să prelevaţi două eşantioane de apă, înainte şi după adiţia de Uranine AP, acolo unde doriţi să efectuaţi testul şi comparaţi coloraţia. Pentru a optimiza verificarea vizuală, puteţi observa ambele vase de sticlă pe fundalul unei hârtii albe şi/sau în lumina unei lămpi cu UV. Fluorescenţa distinctă galben-verzui a Uranine în apă permite o detectare uşoară. Cu ajutorul unor reactivi suplimentari, Uranine AP poate fi detectabilă în concentraţii extrem de diluate (până la aproximativ 1:4 miliard).
Inofensivă pentru viaţă şi mediu
In concentraţiile foarte mici necesare pentru colorare, Uranine AP este inofensivă pentru oameni, animale şi plante. Uranine are o clasă de toxicitate foarte mică – comparabilă cu cea a sării de bucătărie. Uranine AP este aprobată pentru utilizarea în substanţele cosmetice prin Directiva europeană pentru cosmetice 76/768/CEE.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi.
